In stilul CFR.

Am luat aseara cu efervescenta trenul spre Bucuresti , alaturi de colegul meu Aron la fel de incantat de prima lui vizita in capitala.

La cuseta. 6 persoane. ma rugasem cu indarjire sa prindem loc, avand in vedere ca urma 1 Mai. locurile 75 si 73. 75 al meu, 73 al lui Aron. M`am gandit eu ca ar fi prea sus 75`ul si as deranja ceva lume cu zgomote daca m`as urca acolo asa ca am convenit cu Aron sa facem un schimb. zis si facut. in compartiment mai erau 3 persoane , una pe patul de sub patul meu, si doua vis`a vis.

Vazusem eu la domnul de vis`a`vis ca are la coltul patului niste beculete simpatice la lumina carora rasfoia o carte. Intru in compartiment , imi rearanjez patul -citesc , stai sa vezi- ma descalt cum se cuvine de altfel si incerc sa ma urc fara sa`l deranjez nici pe cel din dreapta nici pe cel de jos,  care doarme de ceva vreme. Ma ajut de scara pun picioarele pe pat iar cand pun si fundul simt cum ceva fuge de sub mine si intr`o secunda m`am pravalit jos cu tot cu patul care a venit ca a doua felie a unui sandwich peste vecinul meu necunoscut si nenorocos. cred ca pusesem mana pe patura cand am cazut ca eram cu ea in brate si cu perna peste fata. de jos nu s`a auzit nici un sunet. Aron de pe coridor vine si cu o voce vadit ingrijorata :

- sa`ti iau patura?

Nu m`am mai putut abtine si izbucnit intr`un ras isteric in timp ce Aron se uita nedumerit la mine.

Incercam sa patrund cu privirea intre cele doua paturi sa`mi dau seama ce se intampla intre ele. Ghinionistul proaspat trezit incerca sa impinga cu antebratul avalansa, insa fara izbanda. Milioanele de scuze nu aveau nici un efect . omul vroia pur si simplu sa respire de acei 50 de lei pe care ii daduse pe bilet, si pe buna dreptate. Tanarul de vis`a `vis s`a intors si a schitat un gest de “hai sa va ajut”, insa am terminat noi inainte sa incerce sa mai faca ceva.

Radeam in continuare fara sa ma pot stapani readucandu`mi aminte momentul cand in cadere , cu un talent incredibil , mi`am maltratat noada.

Mi`am luat picioarele la spinare si am ajuns imediat la insotitorul de vagon.

- A cazut patul cu mine ! i`am spus eu dintr`o rasuflare , privindu`l fix cu ochii mari si speriati.

Ma masoara din cap pana in picioare cu privirea , si zambind in coltul gurii ..

-Nu te cred.

continuam sa ma uit la el speriata, incercand in acelasi timp sa ma abtin din ras.  cred ca a inteles imediat ca nu glumeam si a incercat sa`mi explice ca greseala e a mea ca nu am intins nu stiu ce fiare ca patul sa aiba sustinere. insa patului problema nu`i lipsea nimic in genul asta. era doar prost facut sau stricat. asa ca m`am mutat intr`un alt pat , cel mai de sus. asta dupa ce evident mi`am calmat criza de ras.

Acum este ora 23:21 , stau cocotata in varful patului, ma doare noada si scriu. Aron e afara pe coridor. Ii dau mesaj : “iti dai sema cum ar fi fost daca ramaneai tu in pat?”

Raspuns: “da. invers.”